Sfârşind studiile sale în străinătate, Costică îşi puse diploma de ştiinţă într-un toc; tocul într-un geamandan, şi plecă în ţară. În oraşul de provinţie, unde se născuse, îl aşteptau cu nerăbdare. Părinţii lui Costică, care în familia lor nu numărase decât medelniceri, spătari şi postelnici, erau măguliţi că de acum vor avea şi un doctor în drept şi răspândiră vorba că doctorul Costică o să sosească şi că de-acum patria va avea un om mare mai mult: un doctor cu diplomă!
Lumea începu a vorbi. Într-o societate de vro şapte dame şi patru bărbaţi cari se adunau în toate serile pentru a-şi istorisi cele întâmplate în cursul zilei, atât în societate cât şi în politică, pentru a interpreta diferitele fapte ale cetăţenilor şi cetăţencelor, a cerceta cauzele acestor fapte şi a le combina efectele; îndată ce se află despre diploma lui Costică, convorbirea căzu asupra lui.
– Aţi auzit că Costică Buzdurug şi-a făcut examenul de doctor? Azi a venit cuconul Nastase să mi-o spuie, zise cuconul Ion.
– Dar cum să nu o ştiu, păcatele mele, răspunse Casandra, cuconul Nastase a făcut cel puţin vo douăzeci de vizite astăzi ca să vestească această ştire la toată lumea.
– Parcă tare îşi bate capul lumea de Costică al lui, întâmpină cucoana Frăsina. S-o fi fudulit Nastase acuma, de nu-l vei mai ajunge cu prăjina. Mare lucru să fie cineva doctor! Ş-apoi cine ştie dacă-i adevărat! Şi chiar de-i adevărat, câte diplome se cumpără!
– Cum ziceţi, cucoană Frăsina, întrerupse cuconul Mihalachi: câte diplome se cumpără! Nu ştiu eu pe Costică Buzdurug! N-am fost de faţă când l-au botezat? Era ia un băiat ca ceilalţi. Nu ştiu, zău, cum a ieşit doctor. Sau mă-nşăl, sau am ghicit pentru ce cuconul Nastase şi-a vândut 100 de fălci de pădure…
– Bine zici, strigară cucoanele Casandra şi Frăsina împreună, şi-a vândut pădurea! Acum totul se explică! În acel moment servitorul anunţă pe cuconul Nastase Buzdurug.
– Poftim, poftim, cucoane Nastase, îi strigă cucoana Frăsina care era de gazdă. De mult n-am mai avut mulţămirea…
– Sărut mâna, cucoană Frăsină, răspunse Nastase. Mă iertaţi. Am avut în vremea din urmă o mulţime de trebi… băiatul meu…
– A! cuconaşul d-voastre! Am auzit că acum e doctor. Mi-a părut foarte bine. Am zis-o totdeauna că are să iasă bun. De mic se putea vedea că-i plin de duh.
– Te hiritisesc, cucoane Nastase, adăogi cucoana Casandra… şi la mai mare! Tare trebui să fii mândru. Ai un flăcău care are să facă onoare patriei… şi familiei sale, adăogi ea cu un zâmbet semnificativ.
– Apoi dă, cuconiţă, răspunse cuconul Nastase cu modestie, cum a da Dumnezeu. Eu mi-am făcut datoria de părinte; l-am crescut cu cheltuială, cu durere, de acum să şi-o croiască el singur. Convorbirea urmă toată sară asupra lui Costică şi întreaga societate îi lăudă meritele şi talentele. Lui Nastase îi zîmbea inima. Nu apucă însă bine să iasă pe uşă şi cucoanele Casandra şi Frăsina strigară a tempo, schimbând deodată expresiunea fizonomiei „Uf! ce om nesuferit!”
Tot în acea sară, erau într-o altă adunare trei tineri şi două domnişoare care şedeau în jurul unei mese, pe când în cealaltă parte a salonului se ţineau câteva dame bătrâne, mumele domnişoarelor. Domnişoarele amândoue şi unul din tineri, făceau scamă, iar ceilalţi doi tineri nu făceau nimica.
– Ce zi frumoasă a fost astăzi, zise unul din tineri.
– Dar, era multă lume la primblare, răspunse una din domnişoare.
– Aveţi să mergeţi mâne sară la teatru? zise unul din tineri.
– Ba nu, răspunse una din domnişoare.
– Am auzit că Ghiftui are să dea un bal, zise unul din tineri.
– Când, când? întrebară amândouă domnişoarele.
– Nu se ştie încă pozitiv, răspunse altul din tineri.
Domnişoarele plecară capul.
– Aţi auzit că Adela Cireşescu se mărită? şopti unul din tineri cătră una din domnişoare.
– Adela se mărită! esclamă domnişoara, ridicând capul.
– Adela se mărită! esclamă cealaltă domnişoară. Tot cu…
– Tot, răspunse tânărul zâmbind. Amândouă domnişoarele plecară capul şi urmară a face scamă.
— A propos, zise unul din tineri, am auzit că ne vine un cavaler mai mult din străinătate.
— Cine, cine? esclamară domnişoarele, ridicând capul.
— Costică Buzdurug. Cică-i doctor, zise unul din tineri cu un zâmbet îndoielnic.
— Doctor în ce? întrebă una din domnişoare.
— Doctor în… în ştiu eu ce?… în orişice… răspunse tânărul. Mare lucru să fie cineva doctor! Ş-apoi câte diplome se cumpără!
— Tot e mai bine să aibă cineva o diplomă, când se întoarce de la studii, decât să nu aibă, răsună un glas de damă bătrână din celalalt capăt al salonului.
Negruzzi
delamarina
Caragiale
